Revista RenovatioAnul I, Nr. 7 – iulie 2026
Gând
Alegeri

În bucurii alergi spre cei pe care îi iubești. În durere cauți adăpost la cei care te iubesc.
În necazurile tale ai ales pe Dumnezeu.
„Dar eu aș alerga la Dumnezeu și lui Dumnezeu i-aș spune necazul meu ” Iov 5:8
Pe cine alegi însă în bucuriile tale?
Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu.” Psalmul 73:28
Alege înțelept.
Alte editoriale
Gând
Atelierul destinului
Moise a primit mai întâi pustiul, apoi țara promisă. Iosif a primit mai întâi temnița, apoi tronul de la dreapta lui Faraon.
Florin Ianovici
Editorial · Maleahi 4:6
Cu ochii spre soare
Omul te lasă cu ochii în soare. Promite mult și uită repede. De uitat nu uită doar cel care iubește. Azi aleg să mă uit spre soare.
Florin Ianovici
Editorial
Poți ierta?
M-am trezit mirat. Visasem că mă îmbrățișez cu câțiva oamenii care știu că nu mă plac, ci dimpotrivă. În vis vorbeam împreună despre lucrarea lui Dumnezeu și cât de mare nevoie era de fiecare.
Florin Ianovici
Editorial · Luca 12:32
Arsenalul cerului
Există un nume pentru această dimineață: obișnuit. Mă uit cu ochii mijind spre soarele care se ițește de după pomii vecinului.
Florin Ianovici