Arsenalul cerului

Există un nume pentru această dimineață: obișnuit. Mă uit cu ochii mijind spre soarele care se ițește de după pomii vecinului. Cerul este de un senin pe care îl brăzdează doar o urmă de avion grăbit. Cocoșul de peste drum pare să fie supărat că doar el este treaz și strigă ambițios: trezirea. Vântul a plecat pe alte meleaguri.

Mă bucur mult. Nu îmi e frică de obișnuit. Poate și tu ca și mine iubești ziua care se așterne cuminte, fără surprize nedorite. Nimic nu pare tulburat în liniștea acestei dimineți. Iubesc obișnuitul pentru că poartă cu el promisiunea unei zile fără furtuni.

Și totuși…! Simt cum pândește în apropiere un hoț care ne face să ne transpire palmele. Stă ascuns și caută momentul propice ca să ne fure. Este un hoț profesionist care lovește atunci când lași grada în jos. Vine tiptil cu o șoaptă spunându-ți: crezi că o să reușești? Ai atâtea de făcut…!

Hoțul acesta nu a venit după banii tăi. Nu vrea să îți fure mașina sau ceasul de la mână. El vrea ceva mult mai prețios: liniștea sufletului tău, încrederea ta în Dumnezeu. Chiar dacă nimeni nu îi cunoaște chipul, fiecare îi știm numele: frica.

Hoțul acesta are o singură bucurie: să te lase lipsit de vlagă, tremurând și cu lașitate în inimă. Tactica lui este simplă: îți ia ochii de la cer și ți-i fixează pe crăpăturile pământului. Știi…crăpăturile acelea care au toate același nume: nu poți, nu vei reuși, nu ai cu ce, nu e nimeni lângă tine, nu mai ai sănătate…!

Știi ce e ciudat? Ciudat este faptul că averea nu îl intimidează. Poți să ai bani cu nemiluita și totuși frica să îți fure pace. Ciudat este faptul că nici faima nu alungă frica. Nici poziția nu poate opri acest hoț. Am văzut eu, dar ai văzut și tu mulți oamenii cu o vorbire de lei și o inimă de iepure.

Curajul este singurul ce poate alunga hoțul acesta numit frică. Curajul nu îl găsești în seiful de bani, nici la rubrica urmăritori, nici în titlul de director, ci in inimă. Și nu orice inimă, ci inima credinciosului.

„Nu vă temeți”. Trei cuvinte cât o biruință. Dar aceste cuvinte ar fi fără putere dacă nu ar urma cea mai importantă parte: „Tatăl vostru”. Hai să vedem arsenalul cerului: Luca 12:32 – „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.”

Ooooo, deja m-am liniștit. Tatăl meu știe că sunt într-o turmă mică. Nu am nevoie să o fac pe grozavul. Nu trebuie să par mare și tare. Tatăl meu știe că deseori mă simt tare mic în fața sarcinilor mari. Puterea mea nu sunt eu. Puterea mea este: Tatăl meu. Puterea mea este că Tatăl meu îmi dă cu plăcere Împărăția. Nu pot câștiga lupta cu frica ce vine cu toată furia lumii acestei. Dar pot câștiga lupta cu frica dinlăuntrul Împărăției.

Știu ce am de făcut. Îl las pe Tatăl meu, Părintele îndurărilor să poarte luptele mele. Eu rămân cu toată ființa mea în Împărăția Lui, acolo unde este: neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Așadar să rostim cu încredere: „Vie Împărăția Ta”.