Sari la conținut

Faptele Apostolilor

Fapte 15

41 de versete · 1 predică

Fapte 15, textul

  1. 1Câțiva oameni veniți din Iudeea învățau pe frați și ziceau: „Dacă nu sunteți tăiați împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți”.
  2. 2Pavel și Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe și păreri deosebite, și frații au hotărât ca Pavel și Barnaba și câțiva dintre ei să se suie la Ierusalim, la apostoli și prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînțelegeri.
  3. 3După ce au fost petrecuți de biserică până afară din cetate, și-au urmat drumul prin Fenicia și Samaria, istorisind întoarcerea neamurilor la Dumnezeu, și au făcut o mare bucurie tuturor fraților.
  4. 4Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de prezbiteri și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
  5. 5Atunci, unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat și au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur și să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
  6. 6Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
  7. 7După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru și le-a zis: „Fraților, știți că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă.
  8. 8Și Dumnezeu, care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei și le-a dat Duhul Sfânt ca și nouă.
  9. 9N-a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le-a curățit inimile prin credință.
  10. 10Acum dar, de ce ispitiți pe Dumnezeu și puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi nu l-am putut purta?
  11. 11Ci credem că noi, ca și ei, suntem mântuiți prin harul Domnului Isus.”
  12. 12Toată adunarea a tăcut și a ascultat pe Barnaba și pe Pavel, care au istorisit toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul neamurilor.
  13. 13Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul și a zis: „Fraților, ascultați-mă!
  14. 14Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Și-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.
  15. 15Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:
  16. 16‘După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica din nou cortul lui David din prăbușirea lui, îi voi zidi dărâmăturile și-l voi înălța din nou,
  17. 17pentru ca rămășița de oameni să caute pe Domnul, ca și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu’,
  18. 18zice Domnul, care face aceste lucruri și căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.
  19. 19De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăți acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu,
  20. 20ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate și de sânge.
  21. 21Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”
  22. 22Atunci, apostolii și prezbiterii și întreaga biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câțiva dintre ei și să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel și Barnaba. Și au ales pe Iuda, zis și Barsaba, și pe Sila, oameni cu vază între frați.
  23. 23Și au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii și frații către frații dintre neamuri, care sunt în Antiohia, în Siria și în Cilicia, plecăciune!
  24. 24Fiindcă am auzit că unii, plecați dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor și v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea;
  25. 25noi, după ce ne-am adunat cu toții laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem niște oameni și să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiții noștri Barnaba și Pavel,
  26. 26oamenii aceștia, care și-au pus în joc viața pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.
  27. 27Am trimis dar pe Iuda și pe Sila, care vă vor spune, prin viu grai, aceleași lucruri.
  28. 28Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie,
  29. 29adică să vă feriți de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate și de curvie, lucruri de care, dacă vă veți păzi, va fi bine de voi. Fiți sănătoși.”
  30. 30Ei deci și-au luat rămas-bun de la biserică și s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulțimii adunate.
  31. 31După ce au citit-o, frații s-au bucurat de îmbărbătarea pe care le-o aducea.
  32. 32Iuda și Sila, care și ei erau proroci, au îndemnat pe frați și i-au întărit cu multe cuvinte.
  33. 33După câtăva vreme, frații i-au lăsat să se întoarcă în pace la aceia de care fuseseră trimiși.
  34. 34Totuși Sila a găsit cu cale să rămână acolo.
  35. 35Pavel și Barnaba au rămas în Antiohia și învățau pe norod și propovăduiau, cu mulți alții, Cuvântul Domnului.
  36. 36După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem și să mergem pe la frații din toate cetățile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac”.
  37. 37Barnaba voia să ia cu el și pe Ioan, numit Marcu,
  38. 38dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia și nu-i însoțise în lucrarea lor.
  39. 39Neînțelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu și a plecat cu corabia la Cipru.
  40. 40Pavel și-a ales pe Sila și a plecat după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului.
  41. 41El a străbătut Siria și Cilicia, întărind bisericile.

Citat în

Referințe și trimiteri40 de versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 1Gal. 5:6Fapte 15:5Col. 2:8Gal. 2:11-141 Cor. 7:18-19Lev. 12:3
  2. 2Fapte 15:22-23Gal. 2:1-2Fapte 15:6-7Gal. 2:52 Cor. 11:5Fapte 15:4
  3. 3Fapte 14:27Fapte 21:51 Cor. 16:111 Cor. 16:6Fapte 11:18-19Fapte 15:12
  4. 4Fapte 15:12Fapte 14:27Fapte 15:3Rom. 15:18Fapte 21:17
  5. 5Gal. 5:1-3Fapte 15:1Fil. 3:5-8Fapte 21:20Fapte 15:24
  6. 6Prov. 15:22Evr. 13:7Evr. 13:17Fapte 15:25
  7. 7Rom. 10:17-18Gal. 2:7-91 Cron. 28:4-5Fapte 15:2Fapte 10:20Fapte 10:32-48
  8. 8Fapte 1:24Fapte 10:47Evr. 4:13Fapte 14:3Fapte 2:4
  9. 9Ef. 3:6Gal. 5:6Rom. 3:22Fapte 10:28Gal. 3:281 Cor. 1:2
  10. 10Gal. 5:1Mat. 23:4Gal. 4:9Evr. 9:9Mat. 11:28-30Mat. 4:7
  11. 11Rom. 3:24Tit 3:4-7Ef. 2:5-9Tit 2:11Gal. 2:16Rom. 6:23
  12. 12Fapte 14:27Fapte 15:4Ioan 4:48Fapte 21:19
  13. 13Fapte 12:17Iac. 1:1Gal. 2:12Gal. 2:9
  14. 142 Pet. 1:1Fapte 15:7-9Luca 2:31-321 Pet. 2:9-10Is. 43:21
  15. 15Rom. 15:8-12Fapte 13:47
  16. 16Amos 9:11-12Luca 1:31-33Ps. 89:35-49Ezec. 17:22-24Is. 9:6-71 Împ. 12:16
  17. 17Zah. 2:11Zah. 8:20-23Osea 2:23Is. 65:1Ier. 16:19Mal. 1:11
  18. 18Ef. 1:4Ef. 3:9Is. 46:9-101 Pet. 1:20Ef. 1:11Fapte 17:26
  19. 19Fapte 15:28Gal. 1:7-10Fapte 15:241 Tes. 1:9
  20. 20Fapte 15:29Apoc. 2:20Apoc. 2:14Lev. 3:17Gen. 9:41 Cor. 8:4-13
  21. 21Fapte 13:15Fapte 13:272 Cor. 3:14-15
  22. 22Fapte 15:27Fapte 15:402 Tes. 1:1Fapte 15:32Fapte 1:231 Pet. 5:12
  23. 23Fapte 23:26Iac. 1:1Gal. 1:21Rom. 16:3-16Fapte 15:22Fapte 15:4
  24. 24Gal. 5:12Fapte 15:1Gal. 5:10Tit 1:10-11Gal. 1:7Gal. 6:12-13
  25. 25Fapte 15:222 Pet. 3:15Fapte 1:14Luca 1:3Fapte 15:2
  26. 26Fapte 14:19Fapte 9:23-25Fil. 2:29-302 Cor. 11:23-271 Cor. 15:30Jud. 5:18
  27. 27Fapte 15:22
  28. 28Mat. 11:30Apoc. 2:24Ioan 16:131 Cor. 14:371 Pet. 1:121 Cor. 7:40
  29. 29Fapte 15:20Fapte 21:25Apoc. 2:14Apoc. 2:20Lev. 17:141 Cor. 10:18-20
  30. 30Fapte 16:4Fapte 6:2
  31. 31Gal. 2:4-5Gal. 5:1Fil. 3:3
  32. 32Fapte 11:23Fapte 14:22Fapte 13:11 Cor. 14:31 Tes. 3:21 Pet. 5:10
  33. 331 Cor. 16:11Evr. 11:31Fapte 16:36Gen. 26:29
  34. 35Col. 1:282 Tim. 4:2Fapte 13:1Mat. 28:19-20
  35. 36Fapte 13:4Fapte 14:6Fapte 13:13-14Fapte 13:51Fapte 14:24-252 Cor. 11:28
  36. 37Fapte 12:12Fapte 12:25Filim. 1:24Fapte 13:52 Tim. 4:11Col. 4:10
  37. 38Fapte 13:13
  38. 39Col. 4:10Fapte 4:36Ecl. 7:20Iac. 3:2
  39. 40Fapte 15:22Fapte 11:23Fapte 14:261 Cor. 15:10
  40. 41Fapte 15:23Fapte 15:32Gal. 1:21Fapte 16:4-5Fapte 6:9Fapte 21:3

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.