Sari la conținut

1 Corinteni

1 Corinteni 6

20 de versete · 1 predică

1 Corinteni 6, textul

  1. 1Cum! Când vreunul din voi are vreo neînțelegere cu altul, îndrăznește el să se judece cu el la cei nelegiuiți și nu la sfinți?
  2. 2Nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea va fi judecată de voi, sunteți voi nevrednici să judecați lucruri de foarte mică însemnătate?
  3. 3Nu știți că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieții acesteia?
  4. 4Deci, când aveți neînțelegeri pentru lucrurile vieții acesteia, voi puneți judecători pe aceia pe care Biserica nu-i bagă în seamă?
  5. 5Spre rușinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înțelept, care să fie în stare să judece între frate și frate?
  6. 6Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, și încă înaintea necredincioșilor!
  7. 7Chiar faptul că aveți judecăți între voi este un cusur pe care-l aveți. Pentru ce nu suferiți mai bine să fiți nedreptățiți? De ce nu răbdați mai bine paguba?
  8. 8Dar voi singuri sunteți aceia care nedreptățiți și păgubiți, și încă pe frați!
  9. 9Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții,
  10. 10nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
  11. 11Și așa erați unii din voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.
  12. 12Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.
  13. 13Mâncărurile sunt pentru pântece și pântecele este pentru mâncăruri. Și Dumnezeu va nimici și pe unul, și pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul și Domnul este pentru trup.
  14. 14Și Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi cu puterea Sa.
  15. 15Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos și voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
  16. 16Nu știți că cine se lipește de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”.
  17. 17Dar cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El.
  18. 18Fugiți de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârșit afară din trup, dar cine curvește păcătuiește împotriva trupului său.
  19. 19Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?
  20. 20Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

Citat în

Referințe și trimiteri20 de versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 1Mat. 18:15-17Fapte 19:381 Cor. 14:33
  2. 2Mat. 19:28Apoc. 20:4Dan. 7:22Luca 22:30Apoc. 3:21Apoc. 2:26-27
  3. 3Iuda 1:6Mat. 25:411 Cor. 6:4Luca 8:14
  4. 41 Cor. 5:12Fapte 6:2-4
  5. 51 Cor. 4:141 Cor. 15:34Iac. 3:13-18
  6. 6Fil. 2:14-151 Ioan 2:9-112 Cor. 6:141 Ioan 3:11-15
  7. 7Rom. 12:17-19Prov. 20:22Mat. 5:39-411 Pet. 2:19-231 Pet. 3:9Iac. 4:1-3
  8. 81 Tes. 4:6Col. 3:25
  9. 91 Tim. 1:9-10Gal. 5:19-21Ef. 5:4-5Lev. 20:13Lev. 18:22Apoc. 21:8
  10. 101 Cor. 5:11Gal. 5:21Ef. 4:28Ezec. 22:29Ezec. 22:271 Pet. 4:15
  11. 111 Cor. 1:30Col. 3:5-71 Cor. 1:2Rom. 6:17-19Fapte 22:16Rom. 8:30
  12. 121 Cor. 10:23-331 Cor. 9:27Evr. 12:15-16Rom. 14:14-231 Cor. 8:7-132 Tes. 3:9
  13. 131 Cor. 6:191 Cor. 3:16Rom. 6:121 Cor. 6:151 Tes. 4:3-7Mat. 15:17
  14. 142 Cor. 4:14Rom. 8:11Ef. 1:19-20Fil. 3:21Fapte 2:24Ioan 6:39-40
  15. 15Ef. 5:30Rom. 12:5Ef. 4:15-16Col. 2:191 Cor. 12:27Ef. 4:12
  16. 16Gen. 2:24Ef. 5:31Marcu 10:8Mat. 19:5-6Mat. 21:31-32Evr. 11:31
  17. 17Ioan 17:21-23Gal. 2:201 Cor. 12:13Ef. 4:3-4Ioan 3:6Ef. 5:30
  18. 181 Pet. 2:111 Tes. 4:3Col. 3:5Rom. 6:12-132 Tim. 2:22Evr. 13:4
  19. 191 Cor. 3:162 Cor. 6:161 Pet. 2:5Ef. 2:21-221 Cor. 6:15-16Ps. 100:3
  20. 201 Cor. 7:23Rom. 12:11 Pet. 2:91 Pet. 1:18Evr. 9:12Fil. 1:20

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.