Iubesc diminețile

Iubesc diminețile. De ce?

Pentru că nicio dimineață nu vine fără să fi biruit întunericul.

Lumina nu ocolește noaptea, ci o învinge mereu și mereu. Când pășești azi peste pragul dimineții să îți amintești că niciodată întunericul nu a biruit lumina, dar și că lumina nu a venit fără luptă. Noaptea poate părea stăpână pentru câteva ceasuri, însă nu poate împiedica răsăritul.

De aceea iubesc diminețile: pentru că ele îmi spun că nicio noapte nu are ultimul cuvânt.

Pentru că bunătățile și îndurările lui Dumnezeu s-au înnoit.

Poate că pentru tine dimineața acesta este grea. Poate că deschizi ochii și, înainte să vezi lumina de la fereastră, îți vezi necazurile. Poate că te trezești obosit, deși ai dormit. Poate că ziua care începe nu îți aduce entuziasm, ci întrebări, griji și poveri pe care le cunoști prea bine.

Dar dacă ai deschis ochii în această dimineață, înseamnă că Dumnezeu ți-a întins deja mâna Sa. Respiri. Ești aici. Ai primit încă o zi.

Poate că nu poți schimba ceea ce ai făcut ieri, dar astăzi poți face ceea ce ieri ai amânat. Poți începe din nou.

Poți face un pas, chiar dacă încă nu poți parcurge întregul drum.

Pentru că ele au fost, de la început, însoțite de cântec.

Dumnezeu îi vorbește lui Iov despre vremea când „stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”. Înainte ca omul să-și fi cântat tristețea, creația cânta bucuria lui Dumnezeu.

E dimineața când putem să ne rearmonizăm inima cu cerul. Peste noapte, grijile ne pot dezacorda sufletul. Frica trage într-o parte, durerea în alta, iar dezamăgirea ne face să uităm cântecul. De aceea, dimineața trebuie să ne întoarcem spre Dumnezeu și să ne acordăm din nou inima după glasul Lui.

Pentru că în ele este „straja dimineții”.

Există un Dumnezeu care nu adoarme când noi suntem prea obosiți ca să mai veghem. Există un Dumnezeu care ne păzește chiar și atunci când noi nu mai avem puterea să ne păzim singuri.

Dumnezeu nici nu doarme, nici nu dormitează. El veghează asupra pașilor tăi și te ocrotește.

Pentru că vestesc speranța învierii

Într-o dimineață, foarte devreme, niște femei au venit la un mormânt crezând că totul se terminase. Veneau să plângă un mort și au găsit piatra răsturnată. Credeau că se îndreaptă spre locul ultimei despărțiri, dar mergeau spre locul în care avea să li se vestească Învierea.

Cea mai mare speranță a lumii a răsărit într-o dimineață.

De aceea, dimineața nu este doar începutul unei zile, ci o mărturie că moartea nu are ultimul cuvânt, că pietrele pot fi răsturnate și că Dumnezeu poate face să înceapă viața chiar în locul în care noi credeam că totul s-a sfârșit.

Pentru că în pragul lor stă Isus.

Dimineață, Isus stătea pe țărm și îi aștepta pe ucenicii care trudiseră toată noaptea fără să prindă nimic. Erau obosiți. Erau dezamăgiți. Se întorceau cu mrejele goale.

Dar pe țărm îi aștepta Hristos.

Focul era aprins, pâinea era acolo, iar peștele era pregătit. Înainte ca ei să ajungă la mal, El Se îngrijise de masa lor. Înainte ca ei să-I povestească noaptea nereușită, El le pregătise dimineața.

Poate că și tu vii după o noapte în care n-ai prins nimic. Ai muncit și nu ai reușit. Ai încercat și nu s-a legat nimic. Ai tras mrejele și le-ai găsit goale. Dar nu socoti că o noapte fără rezultate înseamnă o viață fără rost.

Calcă cu încredere în ziua de azi. Dumnezeu a pregătit deja resursele.

Iubesc diminețile pentru că Isus este „Luceafărul de dimineață”.

El este lumina care vestește sfârșitul nopții. Înainte de a începe ziua, Îl pot vedea pe El. Înainte să am toate răspunsurile, Îl am pe Hristos.

Dimineața nu este goală. Nu este părăsită. Nu este lăsată la voia întâmplării. Dimineața are deja pe Cineva care o conduce.

De aceea iubesc diminețile.

Le iubesc nu pentru că toate diminețile mele au fost ușoare, ci pentru că Dumnezeu a fost credincios în toate. Nu pentru că în fiecare dimineață m-am trezit puternic, ci pentru că în fiecare dimineață am descoperit că puterea Lui nu slăbise. Nu pentru că toate nopțile au fost scurte, ci pentru că niciuna dintre ele nu a putut opri lumina.

Dacă dimineața aceasta te găsește obosit, nu-ți cere să fii puternic înainte de a te așeza în mâinile lui Dumnezeu.

Deschide fereastra. Respiră. Privește lumina. Mulțumește-I pentru încă o zi.

Și amintește-ți: întunericul nu este veșnic.

Biruință să avem.